ambrozie

fatadefragi

seară…întunericul mi se strecoară prin vene cu pași de sălbăticiune… luna aruncă umbre sidefii pe pereți…
mi-ai croit veșmântul uitării , îl văd cum stă așezat pe pat așteptând să-l probez…
încă nu…
mă întind alături de el și-mi țintuiesc privirea-n tavan…pleoapele nu au vrut să ni se închidă nopți la rând și totuși în fiece noapte zbătându-ne între cearceafuri înghețate, câte puțin, am murit…
mi-am făcut curaj și am ucis toate clipele în care nu te-am știut, am pus miere peste nopțile noastre și le-am preschimbat în nectar…
… astă noapte o să vânez amintiri… palmele tale îmi vor întinde trecutul pe trup îmblânzindu-i viscolirea cu sărutul timpului ce-a mai rămas, ne vom recrea din crâmpeie de fericire și din neliniști, o să te rog să-mi păstrezi imperfecțiunile acelea cuminți, știu că mi le-ai iubit cândva cel mai mult…
te chem…ești aici… timpul se dilată și ne cuibărește în…

Vezi articol original 23 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Un gând despre „ambrozie

  1. …nu stiu , nu mai stiu ..nu vreau sa mai stiu !! …am sa spun doar asa , fireste m-am uitat !, pentru prezent : fatadefragi !? ..da , ”timpul se dilata si ne cuibareste in el ”….ea a ramas pe val!! ,nu este in timp !! ..la fel de dulce simte sa scrie! . Felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s